miercuri, 5 august 2009

Fazele lunii în AUGUST 2009

I. Luna este în creştere în perioadele 1 – 5 august si 21 – 31 august.

În aceste perioade sunt favorizate:
  • Începerea unor proiecte sau activităţi noi care pot avea legătură cu educaţia superioară, studiul unor limbi străine, călătorii în străinătate, diplomaţie, comerţ internaţional, agricultură, administraţie, politică.
  • Tratamentele pentru următoarele zone: în perioada 1-5 august pentru coapse, ficat, genunchi, iar în perioada 21 - 31 august pentru intestine şi rinichi, vezică urinară, splină, organele genitale, coapse, ficat, genunchi.
  • Creşterea în greutate se face mai uşor, deci atenţie la alimentaţie.
  • Favorizează absorbţia mineralelor şi a vitaminelor, astfel tratamentele ce urmăresc regenerarea, energizarea şi vitalizarea au efecte mai mari în această perioadă.
  • Masajul pentru drenarea lichidelor în corp dar şi pentru fortificarea organismului,
  • Fertilitatea este favorizată mai ales în zilele de 1, 2 august şi în perioada 25 – 29 august.
  • Plantarea copacilor sau a altor plante,
  • Tunderea parului şi a unghiilor permite regenerare naturala a acestora, mai ales în zilele 21 şi 22 august.
În aceste perioade NU sunt favorizate:
  • Cu cinci zile înainte de Lună Plină este bine să se evite ORICE intervenţie chirurgicală deoarece în această perioadă fluidele din organism sunt activate la nivel maxim şi pot provoca hemoragii, inflamaţii sau alte complicaţii.
  • Zonele vulnerabile pentru intervenţii chirurgicale sunt coapse, ficat, genunchi şi gambe.
II. Luna Plină se formează pe 6 august 2009 la ora 03:56

Sunt favorizate:

  • Ar trebui să sesizaţi că o acţiune începută cu altă ocazie a ajuns la o finalitate, mai ales cele care au legătură cu fructificarea unor activităţi din următoarele domenii: ştiinţă şi tehnică, comunicaţii, jurnalism, cinema, marketing.

NU SUNT FAVORIZATE:
  • Intervenţiile chirurgicale de orice fel, dar mai ales cele care au legătură cu genunchi şi gambe.
  • Luarea de decizii importante este de preferat să se amâne deoarece acestea pot fi pripite care nu duc la un rezultat multumitor,
  • Vaccinarile nu trebuie facute in cele trei zile dinaintea lunii pline si cu atat mai putin in ziua cu luna plina.
III. Luna este în descreştere în perioada 7 – 19 august

În această perioadă Sunt favorizate:
  • Intervenţiile chirurgicale sunt favorizate deoarece în această perioadă fluidele din organism sunt activate la nivel minim, astfel există un risc mic al apariţiei unor complicaţii.
  • Zonele favorizate pentru intervenţii pot fi oricare, cu excepţia următoarelor zone: genunchi şi gambe, labele picioarelor, cap, umerii şi gât, sâni, inimă şi coloana vertebrală.
  • Este o perioadă favorabilă pentru dezintoxicarea organismului şi pentru cure de slăbire dar facute numai la recomandarea unui medic nutriţionist,
  • Curăţenia se poate face mai eficient şi se va menţine pentru o perioadă mai îndelungată,
  • Masajul de relaxare este recomandat,
  • Dacă doriţi să scăpaţi de obiceiuri mai puţin sănătoase(fumat, greutate excesivă, relaţii nepotrivite, consumul de alcool, alimentaţie în exces etc) atunci aveţi perioada potrivită.
În această perioadă NU SUNT FAVORIZATE:
  • Nu vă ocupaţi de grădinărit sau de îngrijirea plantelor deoarece acestea nu se vor dezvolta armonios,
  • Atenţie la tratamentele, este bine să nu se facă exces de medicaţie ci doar în caz de urgenţă şi la recomandarea medicului,
  • În perioada de luna în descrestere şi mai ales în ultima săptămână, inainte de Luna Noua, nu este recomandat să începeţi o activitate importanta, deoarece şansele de eşec sunt foarte mari. Cel mai bine este să continuaţi activitatile începute anterior perioadei de descreştere a lunii.
  • În ultima săptămână a lunii în descreştere nu este bine să se facă nunti.
IV. Luna nouă se formează pe 20 august 2009 la ora 13:02

Sunt favorizate:
  • Începerea unor proiecte noi, mai ales în toate următoarele domenii: învăţământ, actorie, modă, organizare de spectacole, educaţia copiilor, şi mai ales orice muncă ce care presupune folosirea la maxim a creativitîţii.
  • Vă puteţi ocupa de grădinărit sau de plantele de apartament.
  • Dacă doriţi să scăpaţi de obiceiuri mai puţin sănătoase (fumat, greutate excesivă, relaţii nepotrivite, consum de alcool etc) atunci aveţi perioada potrivită.
  • Este mai uşoară detaşarea de valorile materiale şi sunt favorizate schimbările de domiciliu, cele profesionale şi călătoriile.
Nu există activităţi dezavantajate în momentul de Lună Nouă.

V. Momentele când Luna “merge în gol”

Luna “merge în gol” atunci când nu face nici un aspect cu vreo planetă. În aceste momente există riscul apariţiei unor greşeli în timpul unei eventuale intervenţiei chirurgicale sau a unor complicaţii. De asemenea în aceste momente este bine să nu începeţi proiecte noi, cel mai bine este să vă relaxaţi sau să depuneţi doar muncă de rutină care nu afectează în mod fundamental ceea ce este important în viaţa dumneavoastră.
Iata perioadele din luna august 2009 când Luna “merge în gol”:

2 august 2009 între orele 07:42 şi 10:08
4 august 2009 între orele 15:21 şi 23:08
7 august 2009 între orele 02:19 şi 11:34
9 august 2009 între orele 14:44 şi 22:23
Între 11 august 2009 ora 22:03 şi 12 august 2009 ora 06:49
14 august 2009 între orele 05:17 şi 12:25
16 august 2009 între orele 08:19 şi 15:13
18 august 2009 între orele 09:09 şi 15:56
20 august 2009 între orele 12:01 şi 16:00
22 august 2009 între orele 13:44 şi 17:12
24 august 2009 între orele 20:10 şi 21:16
Între 26 august 2009 ora 20:34 şi 27 august 2009 ora 05:16
29 august 2009 între orele 07:26 şi 16:44
Între 31 august 2009 ora 20:09 şi 1 septembrie 2009 ora 05:43

VI. Concluzii privind luna august 2009

Pe lângă fazele Lunii care sunt foarte importante trebuie să ţinem seama şi de alte tranzite care se formează pe harta astrala a lunii august 2009.

Luna: Luna trece lunar prin fiecare zodie astfel, fiecare dintre noi simte influenţele acesteia. Foarte important! Pe data de 6 august 2009 la ora 03:39 se formează o eclipsă de lună în zodia Vărsătorului, în această zi nativii acestei zodii vor simţi nevoia sa se revolte împotriva tuturor, mai ales împotriva celor care nu le înţeleg ideile şi dorinţele. Încercaţi totuşi să nu vă enervaţi prea tare.
Soarele: În perioada 1 – 23 august Soarele se află în zodia Leului care avantajează clar nativii acestei zodii şi pe cei cu Ascendentul în aceeaşi zodie. Începând cu 24 august şi până la sfarşitul lunii Soarele se va afla în zodia Fecioarei, iar nativii acestei zodii vor fi favorizaţi în acţiunilor lor.
Mercur: În perioada 1 şi 3 august Mercur se va afla în mers direct în zodia Leului, apoi în perioada 4-25 august trece prin zodia Fecioarei şi în perioada 26 – 31 august tranzitează zodia Balanţei. Astfel intr-o singură lună nativii a trei zodii vor fi mult mai cooperanţi şi mai dispuşi la dialog.
Venus: Pe 1 august Venus este încă în zodia Gemenilor, apoi în perioada 2-26 august planeta Venus tranzitează zodia Racului iar între 26-31 august această planetă tranzitează zodia Leului. Nativii celor trei zodii vor simţi adierea dragostei si dorinţa de a fi iubiţi.
Marte: În perioada 1-25 august planeta Marte tranzitează zodia Gemenilor, apoi în perioada 26-31 august tranzitează zodia Racului. Astfel nativii acestor zodii vor dori să înceapă activităţi noi şi o pot face deoarece deţin energia necesară.
Jupiter: Pe toată perioada acestei luni Jupiter va fi în mişcare aparent retrogradă, ceea ce presupune ca toţi ne vom gândi mai mult decât de obicei la planuri de viitor care au legătură cu evoluţia personală.
Saturn: Pe toată perioada lunii august planeta Saturn ne ajută la concretizarea practică a planurilor. Numai ca trebuie răbdare şi perseverenţă.
Uranus: Pe toată durata lunii aceasta planeta se află în Peşti în mers aparent retrograd, aceasta plasare a planetei ne ajută să percepem într-un mod original puterea şi nelimitata dragoste a Divinităţii. Putem primi mesaje neconvenţionale pe care le vom înţelege fiecare în funcţie de stadiul de evoluţie la care am ajuns în acest moment. Este o perioada excelentă în a ne folosi talentele native în viaţa de zi cu zi.
Neptun: Pe toată durata lunii aceasta planeta se află in Varsator într-o perioadă de retrogradare, mesajul acestei retrogradări este ca în această perioadă să învăţăm să ne punem corect în practică sentimentele şi idealurile.
Pluton: Pe toată durata lunii aceasta planeta se află in Capricorn şi este în mers aparent retrograd. Aceasta planetă ne va da un impuls puternic în dorinţa de transformare profundă a interiorului pentru a evolua într-o variantă frumoasă şi corectă. Pluton dărâmă vechile structuri şi reconstruieşte altele cu totul noi.

Important e ca noi să fim receptivi la schimbare şi mai ales să avem capacitatea de a discerne realitatea de iluzie.
Pentru informaţii suplimentare, întrebări sau sau solicitarea de analize personalizate îmi puteţi scrie pe adresa monica.lazar@cerulinstelat.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu