marți, 2 iunie 2009

Francisc Horvath Maitreya in Romania

Peştera din Roşcani, în care şi-au găsit adăpost adepţii lui Francisc Horvath Maitreya, bărbatul care pretindea că este fiu al lui Dumnezeu, rămâne o curiozitate în judeţul Hunedoara. După moartea lui Maitreya, susţinătorii lui au plecat din peşteră şi şi-au cumpărat locuinţe în sat. Oamenii din Roşcani spun că, după dispariţia mentorului sectei, Maitreya (care a întemeiat un cult straniu), adepţii lui duc mai departe ”învăţăturile” celui dispărut. O dată pe lună, aceştia se adună în faţa peşterii – schit pentru a-i aduce slavă lui Maitreya. Localnicii mai povestesc şi că urmaşii ciudatului ”călugăr” practică de zor prozelitismul.

rep2

În picioarele goale, copilul stă neclintit şi priveşte spre apă. La vederea străinilor, tresare şi se ridică brusc de pe petecul de iarbă crudă. Puştiul n-are mai mult de zece ani, dar vorbeşte şi se comportă aproape ca un om mare. A auzit de ”călugări” şi de adăpostul lor din peşteră, dar n-a intrat niciodată acolo pentru că ”Buna” i-a spus că nu are voie, iar băiatul a ascultat-o. Caverna despre care este vorba se află la ieşirea din Roşcani, sus, pe partea stângă a drumului. Gura peşterii este situată în stâncă. Copilul arată cu degetul înspre ea. La poalele ei se află o cruce mare, albă. O alta stă cocoţată pe vârful ascuţit al stâncii. La poalele peşterii se află două cercuri, unul mare şi altul mai mic, construite din bolovani. Pentru a intra înăuntru, trebuie să urci o scară şubredă, improvizată, construită din lemn. Locul este acum pustiu şi oarecum straniu, dar urmele de locuire s-au păstrat. Înăuntru întuneric, o lingură din lemn aruncată la întâmplare. Peştera a fost, timp de mai mulţi ani, una dintre curiozităţile judeţului Hunedoara. Asta pentru că, acolo, au trăit credincioşi ai unei religii nelegiferate de statul român, întemeiată de Francisc Horvath Maitreya. ”Învăţătorul”, aşa cum era numit Maitreya de adepţii lui, pretindea că este fiu al lui Dumnezeu şi că a fost înzestrat cu darul vindecării. Credinţa şi practicile lor au stârnit mari controverse atât în cadrul Bisericii Ortodoxe, cât şi în rândul localnicilor din Roşcani.


Ciudaţii din peşteră

Povestea lui Francisc Horvath Maitreya, conducătorul grupării de la Roşcani, o cunoaşte toată lumea din localitate şi a trecut şi peste hotarele acesteia. În urmă cu mai bine de zece ani, o mână de oameni şi-au găsit adăpost în peştera de la Roşcani. Au renunţat la familie, şi-au vândut proprietăţile din dorinţa de a trăi în post şi rugăciune, pentru a-l urma pe mentorul lor, Maitreya. Au abandonat viaţa lumească în numele unei credinţe întemeiate de Maitreya, denumită ”Noua învăţătură”. Au ridicat un schit la Roşcani, pe care l-au numit ”Peştera iubirii”, în incinta căruia au amenajat un altar, loc de rugăciune, în care nu era voie să intri încălţat. Ei, sihastrii, s-au autointitulat ”Fiii luminii”. Au ales Roşcani pentru că, spuneau ei, localitatea este un ”loc binecuvântat”. Credinţa şi practicile ”fiilor luminii” au iscat valuri de protest din partea sătenilor din Roşcani, a Bisericii, dar în acelaşi timp, a atras şi adepţi din mai multe colţuri ale ţării, chiar şi din străinătate. Discipolii lui Maitreya pretindeau că sunt ortodocşi şi că îl slăvesc pe Isus Hristos şi pe Maica Domnului. Adeseori, îmbrăcaţi în togi albe cu brâu verde, porneau în pelerinaj prin ţară. Francisc Horvath Maitreya zicea că este cel de-al şaptelea avatar, adică fiu al lui Dumnezeu, şi că a fost înzestrat cu puterea de a vindeca oamenii. Credincioşii de la schitul din Roşcani susţineau că maestrul lor spiritual a vindecat sute de bolnavi de cancer, tumori ori alte boli. Membrii organizaţiei lui Maitreya nu mâncau carne, făceau exerciţii de yoga, credeau în reîncarnare şi practicau meditaţia. Acolo, în peşteră, au locuit ani de zile, timp în care, în zonă s-au perindat zeci de oameni bolnavi, cu speranţa tămăduirii.

rep3


”Răstigniţi-mă!”

Maitreya a murit în urmă cu aproximativ trei ani, prin înfometare. Sătenii vorbesc că el îşi dorea să moară pentru că ”nu era înţeles” de oameni. După acel moment, adepţii lui au părăsit peştera. Unii şi-au cumpărat locuinţe ori s-au mutat ”în gazdă”, în Roşcani. Alţii au plecat în alte judeţe. Odată cu dispariţia mentorului, localnicii au sperat că secta şi credinţa membrilor ei s-a risipit, însă, zic ei, nu a fost aşa. ”Noua speranţă” funcţionează şi acum. O dată pe lună, adepţii lui Maitreya, atât cei din Roşcani, cât şi cei din ţară, se adună în faţa peşterii, unde îl slăvesc prin rugăciuni pe maestrul lor spiritual, trecut în nefiinţă. Preotul din Roşcani, Victor Şuiaga, este cel care s-a opus de la început cu vehemenţă practicilor ”fiilor luminii”, cum s-au autointitulat demult. ”Ei spun că sunt ortodocşi. Păi, cum să fie?! Când ei încep rugăciunea cu «În numele Tatălui, al Fiilor şi-al Sfântului Soare»?!”, spune preotul Şuiaga. Francisc Horvath Maitreya a fost unul dintre cele mai controversate personaje. Dacă unii îl credeau vindecător, în viziunea altora, el era caracterizat drept un om cu probleme psihice. ”Mai demult, într-un an, în Vinerea Mare, umbla prin sat, pe la Cristur, unde s-a născut el, şi ruga lumea să-l răstignească. «Răstigniţi-mă! Răstigniţi-mă!», le zicea oamenilor. Că se va înălţa la Ceruri, dacă va fi răstignit. Păi, ce poţi să crezi despre un om care face lucruri din acestea. Văd că ei continuă să practice obiceiurile lor şi după moartea lui. Se adună o dată pe lună, cu toţii, acolo, în faţă la peşteră. Sunt din toate colţurile ţării, nu numai din Roşcani. În urmă cu vreo două săptămâni, am văzut acolo multe maşini adunate, venite din toate judeţele. Mai mult, umblă din casă în casă să racoleze şi alţi oameni. Sunt mulţi, foarte mulţi. Bărbaţi, femei, tineri, bătrâni, de peste tot sunt veniţi. Şi vor să fie şi mai mulţi. Trebuie risipiţi într-un fel”, a mai spus părintele Victor Şuiaga. Sătenii din Roşcani vorbesc de existenţa unui aşa-zis succesor al lui Francisc Horvath Maitreya. ”Io nu-ştiu ce să vă spui. Ei îs cu lejile lor, noi cu ale noastre. Auzii şi io de fratele cutare, sora cutare. Da´ ştiu că vin odată pă lună şi să face şi masă mare când vin. Apoi, după aia s-o aduna acolo, la peşteră, c-o văzut şi lumea. Da´ ce fac numai ei ştiu. Să rămână-n lejea lor”, spune Romaniţă Stăvilă, sătean din Roşcani.

Secte Şi culte din România

Dicţionarul Explicativ al Limbii Române defineşte noţiunea de „sectă” ca fiind „o comunitate religioasă desprinsă oficial de biserică, sau un grup închis alcătuit din adepţii unei doctrine filozofice ori politice”. Ea reprezintă o grupare religioasă despre care, de cele mai multe ori, opinia publică nu a auzit. Unele funcţionează cu aprobări date de statul român, altele, ferite de ochii autorităţilor. Pe teritoriul României sunt secte care practică un amestec de religii, cele mai multe fiind cele cu convingeri de sorginte creştină sau budhistă. Cea mai cunoscută este Mişcarea de Integrare Spirituală în Absolut (MISA), condusă de Gregorian Bivolaru. Organizaţia a fost acuzată de prostituţie, pornografie, iar liderul ei a fost, la un moment dat, arestat şi apoi eliberat. „Copiii Domnului” este o altă sectă activă în România şi a fost înfiinţată în anul 1968, în California. Doctrina sectei este cunoscută drept „Legea Iubirii” şi, potrivit acesteia, relaţiile de dragoste heterosexuale între adulţii care fac parte din „familie” nu sunt considerate un păcat. „Bahai” este o altă sectă care activează în România. Adepţii ei consideră că toate religiile pleacă de la o sursă divină comună. Respectul faţă de celelalte religii îi face să nu permită prozelitismul. La începutul anului 1991, s-au înregistrat ca asociaţie legală. Au format comunităţi mari în Cluj, Bucureşti, Mureş, Constanţa şi Timiş. O altă sectă din România este cea alcătuită din adepţii lui Mormon, mormonii. Întemeietorul acestei secte este Joseph Smith.

În România sunt prezenţi din 1899. Legal au fost înregistraţi abia în 1993.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu